Guvernarea deschisă se bazează pe 3 principii:

  • transparența guvernării, adică accesul neîngrădit al cetățenilor la toate informațiile deținute de autoritățile publice;
  • participarea publicului la luarea deciziilor, cu accent pe responsabilitatea autorităților de a acționa activ în acest sens;
  • colaborarea între instituții publice și cetățeni pentru implementarea măsurilor, inclusiv prin parteneriate și sprijinirea grupurilor de cetățeni la nivel local.

România este membră din 2011 a Open Government Partnership, un parteneriat internațional prin care țările își asumă respectarea principiilor guvernării deschise, pe care le pune în practică prin planuri naționale, care conțin angajamente concrete ale instituțiilor centrale și/sau locale. Implementarea acestor angajamente se face prin consultarea cu societatea civilă, care poate monitoriza respectarea activităților, termenelor asumate sau poate contribui cu expertiză la realizarea angajamentelor.

Centrul pentru Inovare Publică susține principiile guvernării deschise și este un actor activ în monitorizarea și implementarea angajamentelor OGP în România, în mod special al celor privind: transparența sistemului educaționale, resursele educaționale deschise, bugetele pentru cetățeni și dezvoltare sistem informatizat pentru o mai bună gestionare a dosarului solicitanților de cetăţenie.

Accesul la informații azi, în contextul noilor tehnologii, face ca informațiile să nu fie doar documente deținute sau emise de autoritățile publice, ci și seturi de date, care, pentru a fi realmente accesibile pentru cetățeni trebuie să fie publicate în formate deschise, reutilizabile, ca date deschise.

Centrul pentru Inovare Publică este membru în Coaliția pentru date deschise, o platformă a societății civile care susține publicarea în format deschis și reutilizarea datelor produse și gestionate de instituțiile publice.

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*